Zambet trudit

Buzele ei se curbasera intr-un zambet
in timp ce-i desena cu privirea
o amintire cu ei..
El..ii intoarse zambetul,
dar coltul buzelor lui
se indoi a regret.

Visele lor nu mai aveau de mult nume.

Dorinta de dupa tacere

In timp ce te priveam cersindu-ti faima,

mi s-au zdrobit toate visele de o tacere

din cale afara de zgomotoasa,

aruncata la voia intamplarii.

Era o tacere atat de ambigua..

dar atat de vaga pentru tine,

incat nu te opreai din a-mi pune

 la nesfarsit aceeasi intrebare

(in timp ce-mi sculptai un sarut retoric pe retina):

"de ce taci?"

Imi doream sa-ti raspund

cu pretul disparitiei muzei..

dar, zaceam acolo amutita,

intepenita pe pupila ta,

de cand ti-am gasit copilul

condamnat pe veci sa fie pueril,

aruncat sub masca-ti zugravita cu cenusa.

Ardeam sa-ti arunc in ureche cuvintele alea doua

cu care parca altii se saluta..

cuvintele acelea doua ale caror litere

mi se sting pe buze inainte ca macar sa le rostesc..

cuvintele acelea simple, si grele, si vechi, si dulci..

cuvinte de care lent am devenit muta..

Dar, timp de un veac de idee,

n-am reusit decat sa-mi smulg ca drept raspuns..

cel mai inuman si dur gand eminescian..

si ti-am cerut mintind:

"pe mine, mie ..reda-ma!"

Greseala de lut

Ti-am strivit inima 
cu aratatorul 
atunci cand ti-am chemat gandurile..
Te-am dorit atat de indesat 
incat te-am turtit in podul palmei,
precum o bucata de lut
nimerita in mana vreunui olar prost.
Te-am modelat atat..
ca te-am stricat pentru mine, 
si te-am creat pentru ele,
pentru ignorante..

Inainte sa-ti fi terminat compozitita, 
ti-am adulmecat fiecare tesut,
si atunci mi-am amintit 
ca mi te-am ucis
inca de cand ti-am plamadit necuvintele.
Si pe cand te voi fi terminat,
nu pretind decat sa ma rostesti 
crinul din vasul ciobit 
de necuvintele-mi.

Partitura

Poate eu nu voi reusi vreodata sa-ti fiu muza..
dar tu nu vei fi niciodata un pianist desavarsit
decat atunci cand vei reusi sa descifrezi
o partitura atat de intortocheata ca mine..
mai cu seama, atunci cand vei reusi sa ma inveti pe de rost..
si sa ma canti..

Dupa teama de ieri (monolog 2)

Si in sfarsit...
dupa ce te-am avut,
mi s-a facut frica din nou.
Poate si mai frica...

Inainte imi era teama
sa nu ma surprinzi carpindu-mi peticul de fericire
peste rani ce mi le-ai facut
cu zambete pustii si cuvinte mute...
acum imi e frica
sa nu-mi gasesti lacrima de sub rid,
cel mai adesea aproape de tampla ta.

Azi mi-e teama sa nu te asezi in fata mea
la fel ca in fata unui pian prafuit de toate dorintele tale
si sa ma gasesti dezacordata,
cu clape stricate sau intepenite de dor.
Si recunosc..mi-e groaza sa nu fi uitat
primul nostru cantec de iubire.

 Maine mi-e frica sa ma caut printre cuvintele tale..
si sa ma gasesc risipita dupa fiecare semn de intrebare..

Iti amintesti de seara aia
in care pluteam amandoi printre fluturi
ce-aveau pe aripi praf de amor?
nici acum nu inteleg de ce plangeam...
...de fericire?
sau poate de teama sa nu ma dezlegi pe deplin
inainte sa ne sfarsim..

Monolog (de teama)

Plictisita de acelasi decor
vechi de miliarde de idei..
am ajuns sa ma intreb..
de ce nu tu?
Si raspunsul a fost,
un sir de "mi-e frica".

Daca ieri imi era teama sa nu te trezesti obosit
de atata amar de drum strabatut in visele mele..
astazi mi-e frica sa nu te sufoci de-atatea ganduri
cu tine ce zac in mine de milioane de clipe.

Daca ieri imi era teama ca nu-mi vei raspunde
la intrebarile pe care nu ti le-am pus niciodata..
astazi mi-e frica sa nu ma intrebi ce caut in inima ta,
desi nu m-ai chemat acolo vreodata.

Ieri imi era teama ca nu voi reusi sa-ti smulg tacerea din priviri...
astazi m-am gandit
ca daca m-as pierde printre stele,
poate n-ai stii care este lumina ochilor mei..
sa nu poti sa te recunosti..
ca esti prea orb ca sa te vezi prin mine,
de asta imi e frica!

Mi-e teama sa stiu cat de departe e lumea ta de a mea
incepand de la tine.
Incepand de la mine
nu e nici la jumatate de clipa..
imi este teama sa nu fiu prea aproape de tine,
dar sa nu fii prea departe de mine..
de asta mi-e mult mai frica!

Mi-e teama ca nu voi stii sa te pierd..
desi nu te-am avut niciodata! 
si daca maine nu voi mai stii sa sper...
macar ieri am stiut sa visez..
desi...mi-a fost teama!

Furtuni de suflet

Ploua in sens invers
cu picaturi in forma de suflet..
si fiecare strop avea in colt un curcubeu
din culori fara nume,
chiar si din nuante ce nu sunt..
Nu existau umbrele pentru astfel de ploi..
asa ca toate se izbeau strident de cer.
Nu stiu de ce nimeni niciodata 
n-a indraznit sa le numeasca..
eu le-am poreclit simplu:
furtuni de suflet.

Nu este timp pentru risipa de clipe..
asa ca am sa spun:
culorile erau dorinte umane
iar stropii nu erau decat rugaciuni..
evident, colorate in visuri fara nume..
si dorinte ce nu sunt..

Picaturile se intorceau inapoi
impachetate in bucati de timp,
(va sa zica raspuns la rugaciuni..)
asa ca am vazut pe unii plangand,
crezand li si-au pierdut stropii prin materie
sau ca li s-au amestecat culorile printre alte curcubee,
pe altii dansand hora de fericire
in umbre patrate..
si pe aproape toti inventand ploi
sau nascocind idei
pentru alte inundatii spre cer.

Mi-am trimis stropul sa strabata eternul
odata cu ultima furtuna..
si i-am creionat la capatul curcubeului
o frantura de gand:
"Trimite-mi, Te rog,
 macar un sfert de turcoaz..!"

Nedorinte fragile

Dupa secole de clipe..

intepenita de ganduri pustii si oarbe,

asemenea unui patinator incepator_ fragil si incordat,

alunecand latent pe oglinda timpului firav..

s-a intamplat ca nu mai stiam cum sa zbor printre vise,

cum sa dansez printre culori

si nici macar cum sa ma joc de-a prinselea cu lacrimile.

Asa ca am decis sa vad daca mai stiu cel putin sa alerg dupa sperante ..

nu reuseam decat sa calc intr-un singur picior...
..precum un vis vechi si stricat!

Era totusi...o neputinta calma.

Si ma plimbam fara vlaga 
pe o alee stramta pavata cu nedorinte,

cand brusc, te-am simtit izbindu-te de dorinta mea...

nu erai nici macar perfect..

dar iubeam sa-ti aud privirea jucandu-se printre genele mele..

si imi doream doar atat:
sa-ti fur masca si s-o ascund dupa nelinistile mele..

Am zabovit atat de mult printre soapte,
incat am adormit exact acolo...
in coltul vocii tale,

tolanita pe povestea nascocita de sufleteu-mi copil...
fara ca macar sa simt ca vreau..

Cand m-am trezit,
nu mai aveam decat un vis
pentru secunda care leaga marginea gandului meu indraznet 
de capatul dorintelor tale indecise:
sa nu ma pierd pe drumul care iese din viata ta!

Timp insolent...

Ma doare timpul ignorant si rece..

ma apasa sfidarea lui obraznica si veche

ma innebunesc diminetile lui suspect de calme,

si noptile-i albe inganate brusc cu ziua.

" Astept ruperea de zambete infantil de isterice

si plimbarea pe marginea sufletului tau..."

Mi-e dor de pleoapele lui arcuite indraznet,

si de pupilele lui de culoarea suspinelor in zadar..

 ...ale omului care nu este acolo!

 Ma inghesuie amintirile prafuite si desirate haotic..

dar astept eternul amestecat cu miros de amor, imbibat in fericire..

Si totusi..ma doare abuziv timpul ruginit si lacom...

cu gust de migdala putreda...

Battle...

A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris...si nu am facut-o de teama..de teama ca nu voi reusi sa desprind nici macar un fragment de idee la care sa ma opresc. Nu de putin timp ma lupt..cu mine! Cred ca e cea mai grea lupta pe care o am de dus. De o buna bucata de timp ma razboiesc..nu e nimic neobisnuit pana aici, fiecare om are de dus o lupta in fiecare zi, insa ciudat este  atunci cand nu stii cu ce lupti, de ce, pentru ce si mai ales, cand dusmanul este imaterial! Totusi..inamicii mei au nume: o armata de intrebari gigant, munti de idei abstracte si ganduri antonimice, sperante si iluzii nisipoase ce aluneca nonstop in clepsidra timpului grabit, goluri imense de liniste sacaitoare, framantari irascibile si multe altele..cea mai mare dificultate apare atunci cand trebuie sa trec prapastia de antiteze. Tactica invizibililor: ma ataca simultan si in cel mai bun caz pentru mine..consecutiv..imi amintesc de vremea cand eram imuna la toate trairile mele nedeslusite si ma vedeam un fel de Joana D'arc..numai ca lately, devenind tot mai slaba si inofensiva am ajuns sa fac pact cu inamicii, din care binenteles am avut de pierdut...transformandu-ma treptat intr-un soi de "fata morgana" si refuzand sa mai "dau ochii cu mine" punand accent mai mult pe exterior incercand sa-mi spoiesc din ce in ce mai mult trasaturile exterioare, care, binenteles ca nu au ajutat in nici un fel la rezolvarea litigiului meu interior. Si iata-ma aici..."pironita" in fata ecranului, incercand sa storc din tot "discursul meu haotic" macar doua idei folositoare pentru cineva..insa azi nici sfaturile nu se lasa asternute sub nici o forma, si raman inghetate pe campul meu de batalie..de partea "inamicilor"....[................]...tocmai am fost izbita de o "pana de idei"...intre timp insa..zaresc Biblia pe masuta neagra de langa canapea..ma incumet sa o deschid si rasfoind-o la intamplare, pasta colorata insirata printre randurile Psalmilor imi fura privirea tintind-o in capitolul 94...si versetul 6 prinde glas : Cand ganduri negre se framanta cu gramada inlauntrul meu, Mangaierile Tale imi invioreaza sufletul! ..................[gand linistitor]...!! (Ps 119:165)

patience lesson...(what about you?)

nush de ce se vede numa' jumate...:D daca vreti sa vedeti fain, da-ti click pe clip :)))

a piece of my heart [part two] :)

a piece of my heart [part one] :)

F.r.i.E.n.d.S.h.i.P

Am atatea idei inghesuite atunci cand rostesc cuvantul “prieten”…
Prietenie…este un cuvant prea complex si mult prea complicat pentru a putea fi definit….Nu voi incerca sa-i descifrez sensurile caci mi-e frica,ca nu cumva sa-i omit vreunul din intelesuri sau sa-i pierd din ambiguitate…asa ca, nu vreau decat sa creionez putin “prietenia”..prin ciobul de viata prin care am vazut-o si trait-o eu pana acum...o sa rup doar bucati din ea, si voi colora doar franturi de intelesuri..iar printre culori de amintiri , o sa astern ganduri ce reflecta idealul de prieten, idei simple si dorinte crescute in fiecare din noi de a “detine” un prieten dupa modelul nostru.
Exista atat de multe pareri,definitii, idei, perceptii, cugetari despre prietenie…incat ma simt dezarmata in fata miilor de sensuri pe care le imbraca acest concept..insa voi incepe cu insiruirea gandurilor mele, printr-o definitie interesanta peste care am dat:
“Prietenia este exprimarea sinceră şi fără rezerve a simţirilor tale si a celor mai indraznete ganduri în faţa unei alte făpturi omeneşti, sinceritate totală şi dezinteresată în viaţa lăuntrică cea mai intimă..”..cu alte cuvinte, prietenia este confortul inexprimabil de a te simti in siguranta cu o persoana, fara a trebui sa iti cantaresti gandurile, cuvintele ori faptele.. Dar hai s-o luam cu inceputul…se stie ca pentru a exista prietenie, este nevoie de minim doua fiinte umane..aceste fapturi care croiesc o prietenie poarta numele firesc de prieteni...il numesc firesc, pentru ca, multi poarta numele acesta cu superficialitate, nefiind demni de el..oameni care dau doar sens liric cuvantului, si nu sens real..as vrea totusi, sa raman obiectiva si mult mai pozitiva atunci cand vine vorba de acest cuvant controversat, insa imi va fi greu..asa ca va cer ingaduinta pentru atunci cand cuvintele imi vor da de gol trecutul..sau rani nevindecate inca pe deplin. Pana acum ceva vreme, intelesul prieteniei era pentru mine unul nu foarte bine deslusit,ci mai degraba un amalgam de trairi contradictorii si confuze..pana cand, cel mai bun Teoretician al acestei discipline (Prietenia), nimeni altul decat Inventatorul ei mi-a aratat un alt fel de definitie…una completa, care intrunea tot ce cautam si tot ce lipsea in cea de dinainte..sau mai bine zis, ceea ce eu cautam dar nu stiam ca se poate gasi..si asa intelesul cuvantului „prieten” a inceput sa capete alte dimensiuni si alte sensuri, tot mai clare. Definitia oficiala suna cam asa: „Prietenul adevarat iubeste oricand, si in nenorocire ajunge ca un frate”(Proverbe 17:17)…o stiam demult, dar numai prima parte, pana la”iubeste”…insa lipsea cea mai importanta parte..ORICAND..si in nenorocire ajunge ca un frate... As vrea sa va explic putin definitia: varsta nu imi da dreptul sa ma laud ca ma pricep in ale vietii, caci nu sunt decat o actrita incepatoare si stangace cu un rol mut pe scena divina a „Marelui Regizor”..dar din ce am invatat pana acum, si din alte roluri jucate de mari actori (oameni cu timpul pe pleope), am inteles, din pacate, ca fiecare om ofera celui de langa el o masca a personajului care se vrea a fi..iar imediat ce doua fiinte sunt fata in fata, personajul pe care vrem sa-l cream prinde viata..
Setea de a avea prieteni ne face sa devenim atat de preocupati de modelarea propriului personaj incat ajungem sa ne uitam adevarata identitate.. dorinta de fi inconjurati de oameni care sa ne inteleaga si care sa se regaseasca in noi ne modeleaza masca pe care trebuie sa o purtam de fiecare data cand apare un „prieten”..astel, traim intr-o lume incapabila de a vedea dincolo de masti, o lume oarba, in care cel mai orb esti tu..Ajungem sa stim atat de bine rolul personajului pe care l-am creat in functie de doleantele celor din jur, incat de multe ori confundam ceea suntem cu ceea ce credem ca suntem..si nu ne mai stim adevaratul nostru rol, ci traim din franturi de replici furate…si acum, cand viziunea noastra despre prietenie nu este decat o definitie incoerenta incalcita de cuvinte si idei vagi, apare Prietenul cel mai loial, Dumnezeu, si ne ofera cea mai clara si logica definitie, care ne explica faptul ca prietenii adevarati sunt aceia care raman atunci cand dispare actorul si atunci cand uitam sa ne punem masca..prietenii adevarati sunt aceia care nu fug atunci cand raman doar EU!
Vreau sa-I multumesc Celui mai adevarat Prieten, care m-a facut sa traiesc pe deplin intreaga definitie din proverbe..si care mi-a oferit si un bonus..a inlocuit cuvantul frate din definitie, cu TATA! Eu am cel mai bun Prieten din lume..care isi indeplineste maiestrie cu rolul de prieten, numele Lui este Isus..iar daca cineva crede ca a gasit alt prieten mai bun, sa ma anunte..nu-mi va fi greu sa-i demonstrez ca se inseala, ba mai mult..suntem gata oricand sa ne facem noi prieteni!



P.S. Vreau sa le multumesc prietenilor care nu au fugit de mine atunci cand mi-am pierdut masca si inca imi sunt alaturi…iar pentru cei care nu numai ca au fugit, ci au construit si ziduri intre mine si ei, am citit recent o chestie draguta, si tin neaparat sa le-o spun..” Zidurile pe care le-ati tot ridicat nu o sa va apere de furtuni…ci doar o sa faca umbra planetei…si poate intr-o zi, chiar voi va veti izbi de ele” … pentru viitori mei prieteni..nu le promit o prietenie perfecta (as i am so imperfect), dar promit ca ma voi stradui sa nu mai port niciodata masca..!




...and a song that fits to the post! :P
">

"Lifestory" (my testimony)

Am crescut intr-o familie de crestini, parintii mei erau nelipsiti de la biserica..si inca de mica m-au invatat despre Domnul Isus si stiam tot ce trebuia sa stie un copil de crestin. Pe masura ce cresteam, mersul la biserica a inceput sa devina o povara pentru mine..a urmat apoi o perioada in care mergeam la biserica doar pentru ca stiam ca asa trebuie..sau din obisnuinta, si nicidecum pentru ca eu imi doream asta…cand am ajuns la liceu, si deja incepeam sa vad viata si lumea altfel, am inceput sa ma simt bine la biserica…si mergeam pentru ca imi placea..dar cand spun ca imi placea, nu ma refer la ce se facea acolo, ci la ceea ce eu faceam acolo_petreceam mult timp cu prietenii mei de la biserica in timpul liber_iar mersul la biserica a devenit astfel o continuare a “distractiei” mele cu ei. Un alt motiv pentru care imi mai placea acum sa frecventez Casa Domnului era pentru ca invatam multe cantari noi cu tinerii...dar cam la atat se rezuma placerea mea de a petrece timpul in biserica. Faptul ca parintii mei au fost dintotdeauna un exemplu de crestinism autentic pentru mine, si ca Domnul m-a biencuvantat alegandu-mi o familie mai mult decat minunata, a fost pentru mine un “lucru de apucat”..fiind foarte sigura de faptul ca lucrul acesta mi se cuvine. Tatal meu fiind slujitor in biserica, multi asteptau “ceva” de la mine..numai ca acel ceva intarzia sa se arate prin trairea mea ignoranta..eu nu eram nici pe departe exemplul pe care toti il cautau in mine, ba mai mult, acest lucru nici macar nu ma afecta personal in vreun fel…din contra, cand cineva indraznea sa-mi spuna in ce situatie ma aflu, ma razvrateam ..asa a devenit relatia mea cu parintii una tensionata, eram neascultataoare si intotdeauna aveam ceva de comentat. Desi de multe ori lacrimile mamei mele imi aratau tristete cauzata de mine, si lucrul acesta ma durea, asta nu m-a ajutat sa ma schimb prea mult..Din fericire pentru viitorul meu, tot in perioada liceului am inceput sa merg mult prin tabere si am intalnit multi tineri de varsta mea, dar tineri diferiti, tineri care ziceau ca traiesc o viata minunata cu Domnul si ca au o relatie cu El.. imi placea mult ce vedeam in ei, asa ca am ajuns sa imi doresc si eu sa stiu ce simt ei si sa vad cum e ca Domnul sa traiasca in tine…si asa, incet-incet incepuse schimbarea..si am inceput in sfarsit sa-L caut pe Cel ce trebuia demult sa fie in inima mea...si lucrurile s-au imbunatatit in viata mea…dar tot nu intelegeam cum e sa-L simti ca traieste in tine ..si imi amintesc ca o tot intrebam pe mama cum e sa L simti pe Dumnezeu..? dar explicatiile ei nu prea semanau cu nimic din ce traisem eu pana atunci…intr-o vara, cand am terminat cls a 11-a, am fost iarasi intr-o tabara crestina, si acolo am inteles fiecare cuvant spus de mama, am simtit pentru prima data ce inseamna Dumnezeu cu adevarat, si din momentul in care I-am simtit prezenta, asa m-am indragostit de El ca n-am vrut sa-L mai las…voiam sa ma botez, dar credeam ca nu sunt pregatita, asa ca am zabovit putin, pana am inteles ca de fapt ca sa te botezi nu tre' sa fi perfect, ci botezul inseamna sa recunosti ca esti un pacatos, sa fi constient ca EL ti-a spalat pacatele tale in sangele Lui desi tu nu meriti si sa fii in stare sa strigi asta in gura mare ca sa auda toata lumea..adica sa demonstrezi ca esti constient de faptul ca tu esti un nimeni si ca ai avut marea onoare ca un Imparat sa moara pentru tine..iar tot ce trebuie tu sa faci este sa Il recunosti pe El ca Mantuitor si Salvator personal..dupa ce am inteles lucrurile astea si am fost gata sa le aplic in viata mea, m-am botezat…si a fost cea mai buna alegere pe care am luat-o(si in sfarsit un lucru de care meritam sa fiu cu adevarat mandra) si am crezut ca-i gata…ca de acum totul o sa fie super..ca am vesnicia asigurata…etc..dar ce credeti..?surpriza..nici vorba de asa ceva..ba mai mult, acum avea sa vina greul…si ispitele au venit din ce in ce mai mai mult, fiind din ce in ce mai mari..iar poverile din ce in ce mai grele..si am ajuns ca botezata sa fac lucruri mai urate si mai grave decat inainte sa ma botez..si ce era si mai grav era ca,eu..in exterior paream ok, dar in interior totul era asa diferit..si ma durea tare sa vad cum parintii mei erau asa mandri de mine… imi era rusine de ipocrizia mea, dar imi era prea greu sa le prezint adevarata mea stare…ii inselam numai prin faptul ca ii lasam sa vada in mine altceva decat realitatea...iar realitatea nu era alta decat faptul ca eram zugravita frumos in exterior dar interiorul imi era murdar si gol…si m-am complacut in situatia asta pana in anul 1 e facultate, cand viata mea a luat o alta intorsatura.
Cand am venit in Timisoara, m-am trezit singura intr-un oras imens, intr-un labirint gigantic de mii de chipuri necunoscute si reci..la scoala, nu intelegeam nimic din ce se spunea, imi venea sa cred ca am cazut pe o alta planeta. De acum, trebuia sa ma descurc singura, nu mai erau ai mei care sa-mi rezolve problemele la comanda..si uite asa am inceput sa dau si eu piept cu viata..si mi-am dat seama cat sunt de slaba atunci cand la prima lovitura ce am primit-o de la viata, aproape am cazut, dar acuma vine frumusetea..chiar daca tata nu era cu mine sa ma ajute..eu mai aveam un Tata in cer…care era cu mult mai puternic si mai extraordinar decat tatal meu de acasa…dar pe care L-am cam dat la o parte...acum am inceput sa ma apropi din nou de El, mi-am facut multi prieteni si a urmat una din cele mai faine perioade din viata mea in care toate imi mergeau asa bine si ma simteam asa fericita incat mi se parea ca-i poveste..numai ca se stie, niciodata o minune nu tine mai mult de trei zile..bine, in cazul meu a durat ceva mai mult, dar nu cat ma asteptam eu…si tot asa relatia mea cu Domnul a oscilat in functie de luptele mele cu viata, de caderile mele si esecurile de care ma izbeam sau de bucuriile care veneau…si desi aveam o relatie cu Domnul, ea era una fragila…si de multe ori, desi eram puternica in multe domenii ale vietii, eram atat de slaba din punct de vedere spiritual..iar atunci cand eram cea mai hotarata sa traiesc numa pt Dumnezeu, atunci picam cel mai rau. Am continuat in situatia asta de amorteala, pana recent,cand am considerat eu ca traiesc cea mai faina perioada din viata mea si incepeam sa cred ca eu sunt chiar tare..ca am multi prieteni, o familie super, ca nu imi lipseste nimic si ma mandream oarecum cu asta, cand dintr-odata, chiar atunci cand ma credeam cel mai sus, am fost zdrobita pe toate planurile! Brusc, m-am trezit fara prieteni, am suferit mult din cauza asta pentru ca nu intelegeam ce se intamplase, si totul a fost foarte rapid _era ca si cand locuiesti intr-o casa cu multi oameni, si mergi la culcare, iar a doua zi te trezesti ca esti singur in casa..asa, fara nici o explicatie_ mi-a fost greu un timp..si ma tot gandeam oare de ce, si cu ce am gresit..pana intr-o zi cand mi-am amintit ca exact inainte de Anul Nou m-am rugat la Domnul si i-am spus ca la inceput de an as vrea sa stiu care imi sunt adevaratii prieteni, care-s persoanele carora le pasa cu adevarat de mine si care merita sa fie in viata mea, iar daca oamenii pe care eu ii consider prieteni nu ma vad in acelasi fel, atunci Domnul sa-I ia din viata mea, sau sa-I departeze de mine…si nu-mi venea sa cred ca nu dupa mult timp mi-a si raspuns la rugaciune exact cum i-am cerut..si atunci am inteles tot! Desi imi parea rau..ca “pierd” persoane dragi mie, ma bucuram ca Domnul continua sa lucreze asa de minunat la viata mea.
Tot in perioada asta, la mine in familie au inceput sa apara probleme financiare,sora mea trebuia sa mearga la un liceu in alt oras, fratele meu era de anul asta si el la facultate, eu, la Timosara si asa au ajuns sa vina greutati mai mari si la noi in familie…si era cumplit de greu pt ca intotdeauna am avut ce mi-am dorit..Parintii mei au fost nevoiti sa mearga in strainatate sa munceasca…iar, din pacate, nici acolo situatia nu este prea entuziasmanta..am devenit foarte stresata, am intrat in sesiune, aveam destule examene iar eu cu greu puteam sa ma concentrez asupra invatatului…iar daca acum o luna credeam ca sunt in varful “muntelui”, acum am ajuns la poalele lui...eram atat de jos..cum n-am fost niciodata pana atunci, iar cand eram aproape sa cad, Tata, m-a apucat de mana…si atunci am inteles ca unii(ca mine) ca sa iasa din amorteala nu reusesc sa se trezeasca numai din lovituri,ci au nevoie de un dus rece.. Asa m-a invatat Domnul ce inseamna smerenia...dar si ce inseamna sa traiesc in dependenta de El..si nici acum nu toate lucrurile sunt asa cum as vrea eu sa fie, dar sunt asa linistita, pentru ca ma simt in siguranta pe bratele Lui, si stiu ca de acolo nu mai am cum sa cad..Desi nici azi nu-i usor, cu El e mai frumos, si vreau sa ma las slefuita de El(oricat de greu are sa-mi fie) ca la vremea potrivita sa fiu un diamant stralucitor in coroana Lui de Imparat!!