Dupa teama de ieri (monolog 2)

Si in sfarsit...
dupa ce te-am avut,
mi s-a facut frica din nou.
Poate si mai frica...

Inainte imi era teama
sa nu ma surprinzi carpindu-mi peticul de fericire
peste rani ce mi le-ai facut
cu zambete pustii si cuvinte mute...
acum imi e frica
sa nu-mi gasesti lacrima de sub rid,
cel mai adesea aproape de tampla ta.

Azi mi-e teama sa nu te asezi in fata mea
la fel ca in fata unui pian prafuit de toate dorintele tale
si sa ma gasesti dezacordata,
cu clape stricate sau intepenite de dor.
Si recunosc..mi-e groaza sa nu fi uitat
primul nostru cantec de iubire.

 Maine mi-e frica sa ma caut printre cuvintele tale..
si sa ma gasesc risipita dupa fiecare semn de intrebare..

Iti amintesti de seara aia
in care pluteam amandoi printre fluturi
ce-aveau pe aripi praf de amor?
nici acum nu inteleg de ce plangeam...
...de fericire?
sau poate de teama sa nu ma dezlegi pe deplin
inainte sa ne sfarsim..