Monolog (de teama)

Plictisita de acelasi decor
vechi de miliarde de idei..
am ajuns sa ma intreb..
de ce nu tu?
Si raspunsul a fost,
un sir de "mi-e frica".

Daca ieri imi era teama sa nu te trezesti obosit
de atata amar de drum strabatut in visele mele..
astazi mi-e frica sa nu te sufoci de-atatea ganduri
cu tine ce zac in mine de milioane de clipe.

Daca ieri imi era teama ca nu-mi vei raspunde
la intrebarile pe care nu ti le-am pus niciodata..
astazi mi-e frica sa nu ma intrebi ce caut in inima ta,
desi nu m-ai chemat acolo vreodata.

Ieri imi era teama ca nu voi reusi sa-ti smulg tacerea din priviri...
astazi m-am gandit
ca daca m-as pierde printre stele,
poate n-ai stii care este lumina ochilor mei..
sa nu poti sa te recunosti..
ca esti prea orb ca sa te vezi prin mine,
de asta imi e frica!

Mi-e teama sa stiu cat de departe e lumea ta de a mea
incepand de la tine.
Incepand de la mine
nu e nici la jumatate de clipa..
imi este teama sa nu fiu prea aproape de tine,
dar sa nu fii prea departe de mine..
de asta mi-e mult mai frica!

Mi-e teama ca nu voi stii sa te pierd..
desi nu te-am avut niciodata! 
si daca maine nu voi mai stii sa sper...
macar ieri am stiut sa visez..
desi...mi-a fost teama!