Dor.

Ce distanta trebuie sa strabata un dor ca sa devina dor?
Daca mahnirea aceasta s-ar masura in timp,
atunci m-am doruit de tine
cand ne-am imbratisat ultima oara
atunci...de ziua mea...de bun ramas
ori poate cateva secunde mai devreme
cand tu imi creionai cu vorbele poeme
erau poeme dinadins, sau poate nu..
am vrut sa te intrerup,
mi-ai pus sa tac..
si am tacut...
(dar nu si cu privirea).
O strangere stangace cu bratele slabite de emotie
si un zambet incalcit zacand pe buze
au fost tot ce-a ramas
din glasu-mi mult mai incurcat si prea firav.

Si daca socotim dorul si prin distanta..
atunci aceasta nostalgie dupa tine
era acolo si in timp ce ne priveam
sau poate mai demult..
nici dorul insusi n-ar putea sa stie.

Aceasta nostalgie, mahnire, dor..
speranta, poate fara viitor,
durere pricinuita de lipsa unui suflet,
sau cum or mai numi fiintele umane acest gol,
e totusi ceva dulce..dar si amar..
e ceva vechi, pe zi ce trece tot mai nou
o scaparare a inimii ce m-a-nsotit
de cand te-am cunoscut
mereu..
si poate chiar si acum...
si poate maine?

Momente.

Timpul nu se masoara in ani
...ci in momente.
Poti sa fi batran de ani dar sa fi trait putin
si risti sa mori copil daca n-ai iubit niciodata..
n-ai trait indeajuns de mult daca n-ai plans de tristete
macar jumatate pe cat ai lacrimat de bucurie.
Nu ti-ai pretuit trupul daca nu l-ai lasat niciodata sarutat de ploaie,
cum n-ai stiut sa fi multumitor talpilor
daca nu le-ai istovit macar odata desculte prin praf.
Nici ochii nu ti meriti daca n-ai rostit cuvinte cu ei.

Daca nu poti sa-ti masori timpul in momente,
atunci n-ai stiut sa traiesti...
si daca ai trait fara sa stii
atunci ai trait in zadar.